Așa cum v-am obișnuit, o să începem articolul cu o știre. Mai exact, o să discutăm despre o vulnerabilitate descoperită în aplicația WhatsApp Desktop pentru Windows.
O nouă vulnerabilitate a fost descoperită recent în aplicația WhatsApp Desktop pentru Windows, punând în pericol utilizatorii care nu au făcut ultima actualizare.
Breșa de securitate, catalogată cu identificatorul CVE-2025-30401, permitea atacatorilor să execute cod malițios pe dispozitivul victimei prin simpla deschidere a unui fișier aparent inofensiv.
Cum funcționa atacul?
Problema era legată de modul în care WhatsApp trata fișierele atașate. La primirea unui fișier, aplicația îl afișa în funcție de tipul MIME – adică tipul declarat al fișierului, precum „imagine” sau „document”.
Totuși, la deschidere, WhatsApp folosea extensia fișierului pentru a decide cu ce aplicație să îl ruleze.
Acest comportament putea fi exploatat: un atacator putea trimite un fișier cu tip MIME de imagine, dar cu extensia .exe. Utilizatorul vedea o imagine aparent normală, dar când o deschidea, rula de fapt un program malițios, oferind atacatorului acces la sistem.
Cine a fost afectat?
Vulnerabilitatea afecta doar aplicația WhatsApp pentru Windows, în versiunile anterioare 2.2450.6.
Utilizatorii de Android, iOS sau macOS nu au fost expuși acestui risc. De asemenea, pentru ca atacul să aibă succes, era necesar ca victima să deschidă manual fișierul.
WhatsApp a reacționat rapid
Meta, compania care dezvoltă WhatsApp, a lansat deja o actualizare care a remediat problema. Versiunea 2.2450.6 elimină complet vulnerabilitatea și este disponibilă pentru toți utilizatorii Windows.
Dacă folosești WhatsApp Desktop pe Windows, este esențial să se efectueze actualizarea cât mai curând posibil.
În plus, este recomandat să nu se deschidă fișiere primite din surse necunoscute și să se păstreze toate aplicațiile actualizate constant.
Măsuri de securitate (aproape) obligatorii pentru protejarea infrastructurii
Mai jos o să reiterăm măsurile de securitate pe care le recomandăm, pentru a securiza infrastructura și datele companiei.
Antivirus performant cu firewall integrat
Folosirea unui software antivirus de încredere este esențială pentru protejarea sistemelor împotriva ransomware-ului și a altor forme de malware. Acesta trebuie să includă un firewall software, care blochează amenințările înainte ca acestea să afecteze infrastructura.
Un antivirus potent ține la distanță ransomware, trojan horse, spyware, adware, scareware, rootkit și alte tipuri de viruși informatici.
Firewall hardware pentru rețea
Pe lângă protecția software, un firewall hardware adaugă un strat suplimentar de securitate. Acesta controlează traficul de rețea și oprește accesul neautorizat din exterior, prevenind atacurile directe asupra serverelor și echipamentelor companiei.
Backup și redundanță a datelor
Realizarea de copii de siguranță regulate este vitală. Ideal este să existe și un backup secundar, stocat în cloud. Astfel, chiar dacă fișierele sunt criptate de ransomware, datele pot fi restaurate rapid.
Actualizări software constante (patching)
Toate sistemele de operare și aplicațiile utilizate trebuie actualizate periodic. Patch-urile de securitate elimină vulnerabilitățile cunoscute, reducând riscul ca un atacator să le exploateze.
Înlocuirea echipamentelor vechi (EOL)
Dispozitivele hardware trebuie înlocuite înainte de a ajunge la finalul duratei de viață. Echipamentele EOL nu mai primesc actualizări și devin ușor de compromis.
Descărcarea aplicațiilor din surse sigure
Evitați instalarea de aplicații de pe site-uri necunoscute. Folosiți doar surse verificate, cum ar fi magazinele oficiale de aplicații sau site-uri certificate.
Instruirea angajaților
Educația utilizatorilor este una dintre cele mai eficiente măsuri de protecție. Angajații trebuie să recunoască tentativele de phishing și să știe cum să reacționeze în fața unor posibile amenințări.
Implementarea acestor măsuri reduce semnificativ riscurile și ajută la menținerea securității infrastructurii companiei.
Concluzie
Este foarte important să se efectueze actualizările aplicațiilor periodic, pentru a se elimina din vulnerabilitățile de securitate.
În acest caz, concret, aplicația WhatsApp nu aduce mari beneficii, în comparație cu utilizarea WhatsApp pe web, astfel că o opțiune ar fi să nu se instaleze aplicații, dacă nu există alternative.
Dacă aveți nevoie de ajutor pentru securizarea infrastructurii companiei, vă stăm la dispoziție.
Zemernett este o companie de externalizare IT care reușește cu succes atât să susțină buna funcționare a infrastructurilor, cât și să implementeze soluții tehnice moderne, punând activ umărul la dezvoltarea IT a companiilor client.